10 aprilie 2016

Am ajuns chiar bine, nu, chiar serios, adică acum poți plăti contactless. Aproprii și gata. Nu mai zic să fii ca mine, mai norocos, cât să plătească banca pentru tine. Ce vreau acum? Un Purcari Pinot? Super, platește banca.
Vreau o căsuță în copac în Alaska. Să am o sobă, Purcariul platit de bancă, un faux filet și niște b&w pentru gâdilat. Dar de ce mai vreau căsuța în pom si pomul în Alaska, dacă nu mă pot rupe de restul?
Ieșim din zona de confort ca să ajungem la un nou confort, care e mai confortabil decât vechiul confort pentru că vine cu iluzia de a fi renunțat la un confort. Cumva ca un fel de evoluție.
Aici e clickul, între chin și obișnuință. Dacă a devenit obicei, e deja confort, cumva, și rwanda jarama devine că poa' să fie și de ness, cum zicea bunicu. Adică d-aia bună, care de fapt era cea mai proastă.
D-aia zic, că cât ai alerga păla Polu Nord sau Arch to Arch e cumva inerfior pentru Gheorghe din deal, care din doă vaci, un cal, un salar minim și alocațea lu ăl micu, a reușit cumva de ăncă mai trăește.
O luptă inventată nu va fi niciodată echivalentă uneia impuse. Să ne ofuscăm pe niște mari sforțări de potențe și valențe devine cumva o insultă pentru cei care chiar se chinuie, care duc o luptă pe bune, pe viață și pe moarte.
N-ai aflat de la Preda, Stancu, Petrescu sau Rebreau, dar nu e o scuză.

19 martie 2016

Știu că mâine ești nerăbdătoare să afli
Dacă azi am spus-o doar ca să mai treacă o zi.

Nu sunt, pentru mine, gânduri sau cuvinte,
Sunt aceeași curiozitate a zilei de mâine.

Rămân clipele, o măsură în care să știm,
Dacă au trecut, că încă ne mai iubim.

14 septembrie 2014

În pustiu se văd stelele. Nu le cunosc şi nici nu vreau. Treaba asta cu stelele îmi suna precum  "a fi".
Eu nu cred în "a fi", eu cred în "sunt". E capcana care duce la prea multe deziluzii, că tot îmi place mie cuvântul şi la prea multe ipocrizii.
Ştiu că ştiinţific exisă explicaţii, dar stelele sunt, încă, prea inpalpabile pentru noi, cei de acum, ordinari si aleatori.
Ştiu că există un ideal comun, sau abstract, dar încă nu îl pot identifica mai departe de acest "a fi", pe care nici măcar nu am avut abilitatea de a-l marca, fără a-l auzi undeva.
Mă întreb dacă nu e cumva e o conjunctură geopolitică, această dizabilitate, a cărei povară o deţin.
E groaznic să simţi că totul e nesemnificativ şi tot ce poţi e doar un fel de wrapping...

21 ianuarie 2014

Precum o muzicã deplinã, extrapolatã şi amplificatã la nivelul celorlalte simţuri...

18 ianuarie 2014


Momentul nu cunoaște rațiune. În ideea în care s-ar putea lua o secțiune a momentului, o probă de laborator, aș putea spune că momentul cunoaște o rațiune precedentă și alta ulterioară. El în sine, îmi pare că ține de un arbitru difuz, de o așa incapacitate a determinării, încât nu există o libertate mai dulce.

Ai prins clipa din mine.
O mișcare ce se confundă,
ca tot, cu o armonie.

Un rol ce nu aparține,
Nici mie, ca drept, ca act,
Dar nici ție.

5 ianuarie 2014

Poate că nu se vede, sau poate nu este evident, dar, în simetrie, există și victime ale unui matriarhat exercitat excesiv.
Abia suntem la început. Acum îl înțeleg pe Cohen când spune că I've seen the future, brother...

29 decembrie 2013


Nu știu cum de a scris Bob Dylan așa ceva, dar i-a ieșit bine de tot.

Sunt unele aspecte ale vieții care merg perfect și pentru ele exista piese precum aceasta...