punct și de la capăt

2012-01-23T22:45:00.004+02:00

Cred că e un moment, și poate nu singular, în viața oricărui bărbat. O fi o genă ceva, eu aș spune că e undeva acolo, în sentiment, ca o împlinire, ca o petală, ca o pată de culoare...

2012-01-19T21:41:00.001+02:00

Azi este ziua de căsătorie a părinților mei. Și m-au sunat să vadă ce mai fac, m-am gândit și eu mai devreme că nu am vorbit, dar am spus că, lasă, oricum vor suna. M-au întrebat ce e azi și atunci am realizat că uitasem complet. Că azi nu mi-am amintit, nicio secundă, că e ziua lor...
Dar nu s-au supărat, au spus că ei înțeleg să le am și eu pe ale mele...

2012-01-10T00:36:00.000+02:00

Aceste trei interpretări mă fascinează...

2012-01-06T23:01:00.000+02:00

Am intrat pe youtube și acesta era primul clip, adică mi-l propuneau ei, să mă uit. Ei bine, l-am văzut și l-am simțit adânc. Minunat, sunt oameni și această alăturare a lor, pune foarte bine în evidență contrastul diferențelor. Este păcat să avem la îndemână aceste resurse și să nu realizăm, să nu ne schimbăm...

2012-01-05T19:54:00.001+02:00

E minunat cum se pot manifesta sentimentele... El a scris 29 Palms, ea a scris Song Instead of a Kiss. Au fost într-un turneu împreună, ajungând și în Twentynine Palms, California. Desigur, sunt zvonuri care circulă pe internet, ei nici nu au confirmat și nici nu au dezmințit că ar fi fost o relație mai mult decât amicală între ei.
Despre ea se spune că ar fi renunțat pentru a-și continua cariera pentru care a muncit foarte mult. Lucru sugerat destul de clar și de melodie.
În ceea ce privește piesa lui, sunt foarte multe trimiteri către locul respectiv, iar versul cu radioul este mult prea evident. Mi se pare firească o astfel de compoziție, gândindu-ma la ceea ce ar putea simți, ascultându-i întâmplător vocea, la radio, mai ales cand ea canta Black Velvet, spre exemplu...
Au rămas aceste piese superbe și probabil povestea din inimile lor...

2011-12-19T00:33:00.000+02:00

I've got my mojo workin', but it just won't work on you...

2011-12-16T00:49:00.000+02:00

Nu că ceva ar fi mai corect acum, sau că lumea aceasta nu e aceeași, un imens oximoron, care, în expresia cea mai acută a hilarității, pică pe seama noastră, dar nu se mai prea văd. Concentrarea le-a pierdut coordonatele și acum rămân ca o existență marginală... nesemnificativă...

Poate părea cam naiv ceea ce spun, îmi imaginez variante pe tema ”Uite-l și pe ăsta, crede că dacă e îndrăgostit o să îl ajute cu ceva când o să ne ocupe rușii...”. Eu cred în romantism și cred în sentimente. Cred că ele ne conduc existența. Fundamental vorbind, ele stau la baza oricărui comportament. Pot fi esențiale, inclusiv prin absență. Le văd precum ceva izbăvitor, mai presus de orice forță.
Ideea e că sentimentele nu trebuie confundate cu ipocrizia. S-a ajuns la punctul în care toți își cam bat joc de ele, și ne-au fost inserate aceste clișee în minte, încât ajungem să cădem foarte ușor în păcat... Marketing și atât. Cred că absența sentimentului este cea care determină abundența manifestărilor.
Nu îmi permit să generalizez, spun de niște medii, așa cum le văd eu, fără să fi aprofundat...
Trăirile acestea pot lua forme de neimaginat, tocmai de aceea este o impostură să analizez atitudini. Dar în același timp, e și întrebarea: dacă am iubi toți cum ne lăudăm, de unde ar fi dezastrul acesta?

Aș spune că e ceva pur, aparte.

Dar cu atât mai ușor aș putea părea clișeic, ipocrit. Este un cerc vicios, din care poți ieși doar dacă nu intri. Revelația nu se transmite, nu se poate descrie și nici nu poate fi creată o rețetă de atingere a ei. Are loc și ne dăm seama.

Lucrurile acestea sunt doar pentru noi, trebuie să le trăim în sinea noastră, să le gustăm din proprii ochi, din minunea îmbinării.

În continuare, sună clișeic. Acest clișeu a ajuns să includă și adevărul, tocmai pentru că adevărul se cunoaște doar la nivel micro, mini.

Pot să închid ochii și să zâmbesc...

2011-12-12T00:47:00.000+02:00

Voi adjudeca pronumele 'ea'... Îl voi păstra pentru ea... Pentru că ea e doar ea, și pentru că doar eu o pot avea pe ea, la ce bun ar mai fi să mai fie un 'ea' și pentru altcineva...
Nu-mi pasă că voi răstălmăci poezia lui Nichita, nu mă interesează că muzica își pierde ritmul, măsura... Este problema lor... pană la urmă, dacă nu au adjudecat ei înainte, înseamnă că nu au știut să o prețuiască...
Ea, atât, ea...

2011-12-02T00:43:00.001+02:00

2011-11-24T22:00:00.001+02:00

Eric spune bine that you tremble in pain...
Știe el, cu Pattie...
Mă tot întreabă și eu îi spun că da.
- DA, DA! Nu înțelege...

Katie mă întreabă și ea.. how can [...] feel so sweet, ei nu îi pot răspunde...

Ideea e că răspunsuri există, formularea lor ține de imposibil...

2011-11-22T20:58:00.001+02:00

Mark Knopfler - Nobody's Got The Gun

Treceam prin parc și a început minunea aceasta de melodie a lui Mark... Am început să mă gândesc și i-am dat dreptate... nu pot fi cel care să cunoască tot, nu pot fi primul pe scara socială, sau primul într-o competiție, fie ea și tacită.
Pot fi cel care iubește cel mai mult, cel care observă cel mai mult, care adoră, apreciază, venereaza cel mai mult... Pot fi cel care să aibă drept unic resort, drept unică mulțumire și satisfacție, acea enigmă a sufletului pe care nu o vede cineva, nu o aude, nu o poate aprecia, invidia sau nega...

Ma gândeam că trebuie să scriu asta... trebuie să nu uit, să nu mă las prins, sedus, păcălit... Acesta este obiectivul, acesta este topul în care vreau să ajung...
Atunci când a ajuns la ultima strofă, am simțit-o ca pe o binecuvântare, ca pe o încurajare...

Pare genul de competiție la care aș fi singurul participant, dar cred că este aceea la care aș avea cele mai mari șanse să ies pe locul doi... Adversarii sunt de fapt în mine, ei nu vor să câștige, scopul lor e ca nici eu să nu o fac... Ceea ce nu e măsurabil este eliminat, marginalizat... Nu vrem ceva care să nu accepte reguli...

2011-11-20T12:04:00.001+02:00

Cuvintele sunt inutile...
Gary Moore - With Love (Remember)

2011-11-13T23:57:00.001+02:00

Ciudata senzatie sa te simti strain acasa... In propria singuratate sa nu gasesti ceva cunoscut...
M-am simtit de parca ma priveam pe mine, cel care asteapta sa treaca timpul...

2011-11-11T23:26:00.001+02:00

Primele gânduri sunt ale serii trecute... prea mult alcool, prea multă dorință... de la un punct nu mai există o certitudine... nicio legătură între vis și realitate...
Nu mai stiu dacă ne-am iubit sau dacă am dormit îmbrățișați în carapacea noastră spirituală... Parcă mai simt gustul amărui al frumuseții tale... atingerea dragostei ce ne-o purtăm precum un veșmânt a ceea ce e mai presus de oameni...
Simțurile au o coagulare ce tinde spre o greață mizerabilă, acompaniată de dizgrația locului ce ma aduce într-un cadru dostoievskian, un Martin Eden fad, șters...
Press-cafeul de pe masă împrăștie singura sclipire a dimineții... motivul pentru care măcar un ochi merită deschis, cu riscul avalanșei pântecului amenințător...
Sfârcul care îi iese din cămașă pare singura cale de a mai închega ceva din ziua ce începe...
Este tăcută și indispusă... urăște să facă prima cafea, la fel cum îmi urăște rătăcirile străine prin ființa ei absolut-dezirabilă...
Îi ating buzele cu un surâs, iar ochii ei mă iartă cu înțelepciunea femeii care iubeșe bărbatul...

2011-11-02T23:04:00.002+02:00

În seara aceasta voi scrie o poezie... Îți voi scrie o poezie... Am cam uitat cum rimează cuvintele și cum se caută între ele pentru a se alătura... Le-am cam uitat muzica și din păcate, sentimentul...
Încă o poezie...

2011-10-20T23:10:00.000+03:00

Lenn a zis că ”there ain't no cure for love”, iar eu îți spun că aș putea să mă îndrăgostesc de tine la fiecare cinci minute, cred că o și fac, dar nu îndrăznesc să recunosc, aș putea, încât să mă topesc, să ard și să mă înec...
Aș putea atât de multe și totuși prea puține...
Simt că vreau să fiu prea multe, dar sunt mult prea puține...

2011-10-17T23:25:00.000+03:00

Mi-ar plăcea să știu că, spunându-ți toate acestea, le-ai asculta, le-ai simți...

2011-10-15T11:18:00.000+03:00

Băieții aceștia par să o cunoască pe Ruthie, iar dacă analizez modul în care prestează, aș spune că băieții aceștia au o pasiune pentru Ruthie... Dacă ascult melodia aceasta, am senzația că o cunosc și eu, e ca un déjà vu, dar nu referitor la o persoană reală, ci la o persoană așa cum mi-o imaginez eu... și sper în continuare că ar putea exista și în realitate... (știu, sunt un copil naiv).
Eu știu o singură persoană pe nume Ruthie, pentru care am și o pasiune, începuta acum vreo trei ani, bineînțeles, mult mai aprinsă atunci, acum fiind mai mult la nivel de nostalgie, cu perioade ale redescoperirii, în care îmi regăsesc sufletul și vitalitatea acelei perioade.

2011-10-09T00:28:00.000+03:00

Eric zice că The sky is crying, iar metroul acesta știu că nu mă va duce acolo unde îmi doresc... Nu are cum...
Chitara lui sună ca o mângâiere, notele nu îndrăznesc să înțepe... sunt precum niște spasme ale amintirilor, regretelor și dorințelor neîmplinite... Heh... Parcă ar ști asta, Eric... O face dinadins...
E ca o melodie de Andrieș, bluzată stil englezesc și injectată interauricular de nemți... Faină combinație... Ori globalizare, ori îmi e mie prea greu să mă trezesc, și aberez...
Acum a trecut la Little Wing... A simțit el că mai era ceva de spus pe lângă preluarea lui Stevie... probabil că era nevoie de o traducere....
Mă simt aproape de limita dintre tot sau nimic...

2011-10-04T23:59:00.000+03:00

Acum știu că poate parea funny obsesia mea pentru melodiile pe care le voi prelua mai jos, dar nu mă pot abține să nu spun că îmi provoacă o senzație acută de neliniște, de teamă...
Cântă aceste fete despre niște persoane gen pereche... dacă am putea crede în basme... Acum nu știu daca sufletul meu caută în mod natural așa ceva, sau vreau și eu ce mi s-a indus...
Treaba e că această persoana e de fapt o prezență holografică... eu așa o percep... nu am cunoscut-o, sau nu am cunoscut pe cineva, căreia să îi pot atribui acest rol...
Culmea e că eu totuși îi duc dorul, lipsa ei îmi provoacă niște sentimente pe care le-aș putea atribui mai degraba lipsei unei persoane reale, nu a unei năluci...

Ca să nu o mai lungesc... acestea sunt melodiile, îmi asum lipsa de inspirație...

2011-10-04T00:11:00.002+03:00

Este ceva superb când lucrurile vin de la sine. Și parcă tind să alunec din ce în ce mai ușor pe această pantă. Evident, imaginația, încoronată de speranță, își face de cap, sau mai bine zis, îmi joacă feste, cu un deliciu care, sincer, îmi place... Are și ea calitatea de a fi simpatică

Problema e ca aceste înălțări nealimentate de realitate, își cam pierd elanul când rațiunea pune piciorul în prag... Atunci îmi dau seama că visez la cai verzi pe pereți, sau nu neapărat verzi... pot fi și precum cei de pe carpeta cu Rapirea din Serai...

Tot basme... precum filmele siropoase, care ne-au intoxicat cu ideea ca într-o zi o să apară o mare minune, care o să fie echivalent de rapid căzută în freză... În rest... nu se prea uita niciuna la tine... Eu aștept excepția...

Acum, dacă mi se pare că excepția came to town, întrebarea e... De ce nu respectă scenariul...?

Aici treburile se complică... eu sunt cu ale mele și ea cu ale ei, decorul nu e nici el prea ademenitor, iar timpul nu trece la fel de repede... Încă mai sunt munca, somnul...

Serios, e cam trist sa ai o presimțire complicată că ar ieși o treabă spectaculoasă, și să nu poți face mai nimic... Penibilul e cel mai mare vânător la fazele astea, și daca îi devin pradă, moralul meu va fi prin peria mașinii băieților de la Rebu...

2011-09-23T09:00:00.000+03:00

Azi e dimineața fetelor frumoase, îmbrăcate superb... Retina îți este inundată de splendoare... Niște forme obsesive... Acoperite de o îmbrăcăminte aleasă, inspirat, pentru a le da o aparență a descoperirii... Și spun descoperire în ambele sensuri, pentru că o dată îți pare că sunt dezbrăcate, și a doua oară, parcă vezi întâia dată aceste unduiri...
Am senzația că oglinda le este precum un șevalet pe care își pictează propria ținută cu un talent rarisim...
Atâtă frumusețe, tinerețe... se pierde pe cana, cum ar spune maestrul... Prea trist, prea cutremurător...

2011-09-21T21:59:00.002+03:00

The falling leaves drift by the window
The autumn leaves of red and gold
I see your lips, the summer kisses
The sunburned hand I used to hold

M-ai rugat din nou acum
Sa ma-ntorc pe vechiul drum
Noptile au amintiri si multe priviri
Zi de zii eu te chemam,era tarziu si te visam Frunze cad in calea ta,venea-i pe-nserat

Hai revin-o toamna iar
Cu ploi si soare
Tot ce-a fost ca la-nceput
Din nou apare

The autumn leaves have got you thinking
about the first time that you fell.
You didn't love the boy too much,
no no, you just loved the boy too well.
Farewell.

Dimineti de septembrie, cu aroma de cafea,
Un nor fin ce se ridica simplu din tigara ta,

Ai vrea doar sa alungi conversatiile lungi
Acum.. septembrie, luni,
Vrei din nou linistea de-atunci cand toamna incepea
De luni.. septembrie, luni.

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Cred că se înțelege... Prea multe melodii, prea multe stări... și totuși... prea puțină inspirație...
Mai bine îi las pe băieți, ei au fost mai luminați...
Iris - In Parc

Asculta mai multe audio diverse

2011-09-11T01:10:00.000+03:00

Uneori e mai greu decat ne imaginam, uneori e mai mult decat speram. Uneori e mai frumos decat ne asteptam.
Cert e ca intotdeauna poate fi la fel de ipocrit precum am fost obisnuiti sa vedem...

2011-06-26T16:39:00.000+03:00

Văd tot mai multă suferință și tristețe, care nu cred că e căutată de sufletul meu, ci simt existența ei, pe zi ce trece mai evidentă. Cu toată compasiunea, și într-un balon de fericire să fii, tot s-ar vedea.
E lumea îndurerată și parcă mi-e rușine de durerea ei, sufăr când îi văd, drame între drame. Martiri pentru niște mari goluri, pentru abis și pentru agonie.
Îmi vine din ce în ce mai des în minte Eterna povară și mă aprind la ideea că nu pot decât să îndur. Am doar speranța că atunci când voi avea puterea de a lupta, nu va fi prea tarziu...
Se face o împărțire pe individualități, tot mai acută și fiecare pare din ce în ce mai blindat de oglinzi cu două fețe.
Mă doare durerea ta, mă doare durerea mea, mă doare durerea noastră, ma doare că durerea nu ne unește spre nedurere...

2011-05-28T01:54:00.001+03:00

Treaba e sa te iei in maini si sa te ridici un pic mai sus... Sa iti dai un branci, avantul prin care sa reusesti...
Oricum, platesti pentru tot, si pentru ca iti amintesti si pentru ca uiti, diferenta e intre a plati cu visul implinit sau nu...
Acum... visul tau implinit de altii poate ca nu e, pentru ei, o implinire...
Intre limita ipocriziei si cea a profunzimii nu sunt decat lacrimi...

2011-04-15T21:33:00.000+03:00

Aproape că uitasem noțiunea de frumos, de încântare, uitasem cum e să îți placă ceva, să te simți bine. Eram foarte aproape de buza prăpastiei...
Sper că de data aceasta voi aprecia mult mai bine ceea ce am lăsat cu multă ușurință. O spun și eu așa... să mă îmbărbătez... căci sufletul meu e mult prea obișnuit să alerge după năluci... după speranțe...
Cea mai groaznică întrebare nu este daca am ales sau nu bine, caci măcar știu că am decis cumva, ceva, ci dacă nu cumva am trecut cu vederea drumuri care mi s-ar fi potrivit mai bine... De parcă aș fi în stare să diferențiez ceea ce mi se potrivește de ceea ce mi-ar plăcea să mi se potrivească...

iulia-dobretrifan: Discurs

2011-04-15T20:22:00.000+03:00

iulia-dobretrifan: Discurs: "'A great speech does not just capture the truth of its era; it can also capture the big lie' (Un discurs maret nu imortalizeaza doar adevaru..."

2011-04-07T14:38:00.001+03:00

2011-04-02T15:50:00.000+03:00

Lansare album Azil - Adrian Berinde

2011-01-31T08:05:00.003+02:00

De cativa ani buni, imi doresc un concert Adrian Berinde. Au fost luni la rand, in diferite perioade, cand ascultam, in fiecare zi, muzica lui deosebita.
A venit si ocazia asteptata, nu oricum, ci cu o lansare de album. In Silver Church am avut prilejul, onoarea, fericirea, desfatarea, de a fi spectator la un concert grandios. O formatie de instrumentisti, artisti, desavarsiti, in fata carora era el, maestrul, un spirit si o prezenta sublima. Am intalnit in prestatia acestui geniu, daruirea suprema a artistului, marinimia de a-si imparti sufletul fara niciun menajament, cu o intimitate apropiata de prietenie.
Calitatea acestui concert s-a ridicat mult deasupra celor care se intampla in zona.
Mi-ar placea sa ii multumesc personal artistului pentru nuantele in care muzica lui mi-a colorat existenta...

2010-12-25T22:37:00.000+02:00

Am chef de Zeppelin... Parca o simt pe aia a lor cu since I've been lovin' you...
I really need to be loved for who I am...

2010-12-16T01:21:00.003+02:00

Diversitatea umană este cel mai bun izvor de amuzament... E o chestie demonstrată de mulţi scriitori, dramaturgi, regizori, compozitori... In schimb, latura pe care puţini au dorit să o reliefeze, este profunzimea pe care aceasta o poate avea...
În momentul în care acestei diversităţi îi oferi nişte alcool, ceva fum şi senzaţia discreţiei, lucrurile se accentuează puternic... este precum un catalizator adăugat la o reacţie liniştită...
Cred că s-ar putea scrie câte o carte despre fiecare nuanţă a spectrului comportamentului uman...

2010-12-12T00:56:00.002+02:00

Să faci dragoste mi se pare cel mai potrivit dans pentru această melodie. Este o așa armonie, o cadență, un sentiment în aceste sunete... Este o melodie care descrie cum acel act fizic devine trăire, cum se ridică deasupra materialului și comunului, devenind ceva indescriptibil, intangibil și doar simțibil...

2010-11-01T19:59:00.002+02:00

Eric Clapton - Autum Leaves

Ce bine îi zice bătrânul...

The falling leaves
Drift by the window
The autumn leaves
Of red and gold

I see your lips
The summer kisses
The sunburned hands
I used to hold

Since you went away
The days grow long
And soon I’ll hear
Old winter’s song

But I miss you most of all
My darling
When autumn leaves
Start to fall

2010-10-15T20:55:00.000+03:00

Din registrul 'm-am nascut obosit' eu pot spune ca m-am nascut nemultumit. Nu doar ca nu sunt in stare sa imi alimentez o minima autosuficienta, dar ma complac in meschinul neimplinirii sau infinitul neajunsului.
Nici propria-mi imaginatie nu imi poate furniza o certitudine in ceea ce priveste profilul implinirii. Probabil ca aceastea sunt semnalmentele esecului, ale existentei aleatoare...
Nu pot spune ca este un pesimism, eu mostenesc o buna bucata din optimismul prostesc al poporului roman, sunt omul care simte, fara logica, fara niciun motiv ca nu i s-ar intampla ceva ce e rau. De fapt aici am un mic principiu, usor demontabil, cum ca prin incercarea de a fi echitabil, moral si aproape reusita ei, imi pot rezerva o nesansa la rau...

2010-10-13T08:41:00.000+03:00

In a-ti numara zilele si orele scazand intervalul 9-8 este ceva oarecum tragic. Iar a-ti imprastia putinul ramas in virtutea virtutii nu este decat un tragic virtuos. Imi amintesc pasajul acela din Pink Floy, in care ei spun de profii aceia meschini pe care ii terorizau nevestele acasa... In filmul The Wall este si mai sugestiv... Il arata pe proful acela cum ii bate pe copii si apoi il arata acasa cum il obliga (asa... dintr-o privire, semn ca era bine dresat) sa manance tot. E un cerc vicios... Ar putea fi numit Circle Of Life, dar imi e cam frica, inca mai sper sa nu fie asa...
Stiu... atat timp cat nu actionezi... nu poti astepa sa se intample ceva...

2010-10-03T18:59:00.001+03:00

La Giulia, o Silva bruna si un sanvis cu de toate...

2010-10-01T21:16:00.000+03:00

Asa imi place mie... La drum de noapte sa ascult muzici melancolice, licori de pacalit sau imbunat sufletul...
Noi oamenii avem sufletele ca un fel de hau, ca o crevasa... Din toate care cad in el, unele se prind de cate o firida sau un colt mai razlet, altele se duc de nici vuietul nu li se mai aude. Si de n-ar fi doar atat... dar se mai intampla sa se nimereasca si o avalansa care nimiceste in calea ei tot ce e mai slab sau mai artificial.

2010-09-09T08:47:00.001+03:00

Încep să mă întreb de unde există atata cruzime și indiferență. Nu înteleg dacă sunt mirat de o ciclicitate banlă sau dacă forma pe care aceasta o are este cu adevarat uimitoare.
Încerc să mă conving că varianta din urmă este corecta... altfel ar fi trist, și mai trist.
De curând am citit 'Trei dinți din față' a lui Sorescu și am rămas setat pe o idee... Atât timp cât comunismul a suprimat și marginalizat spiritul vertical, o cultură a libertății și deschiderii spre gand, idee, oricum ar fi ele, și a promovat o atitudine ipocrita, perfida, era oarecum logic să se întâmple așa în momentul în care o mare de lepre, de jeguri o să considere că fiecare e pentru el pe față, fără să mai joace teatrul socialismului comunist.
Nu știu de unde ne-am corcit în halul acesta, ca și popor, dar e foarte urât și din ce în ce mai rău.
Cred că ne va trebui multă suferință și mult dezastru pentru a ieși din această mare înfundătură...

2010-08-05T00:04:00.002+03:00

Dacă aş ajunge să mă cunosc mai bine, mi-ar fi mai uşor să mă comport cum cred că ar trebui. Fiind mai sigur de mine şi cu mine, lumea mi s-ar părea mai simplă... Şi nu mă refer la o încredere prostească în sine, ci la o conştientizare, la puterea de a fi. Cred că aceasta este cheia, puterea de a fi.

Acest blog nu ar fi trebuit să mai aibă rost. El nu este decât încercarea mea de a mă agăţa de ceva sau cineva, iar scriind despre mine, încerc să mă agăţ de mine cel din cuvinte. E foarte posibil să nu fie o alegere potrivită, poate pentru că nu duce la o reuşită, dar are randamentul cel mai bun.

Dar dacă este empiric? E un gând groaznic! Oare a te cunoaşte înseamnă să te construieşti? Asta implică să pleci de la o axiomă, nu de la o deducţie... e infricoşător...

2010-08-02T22:18:00.001+03:00

Cu blugii largi, fara chiloti,
Avantul de rebel
Si dragoste in ochi...

2010-07-26T00:03:00.002+03:00

În ultimele trei seri, mi-am luat câte un şut zdravăn în posterior, cel mai grandios fiind, bineânţeles, al treilea. Dacă stau bine să mă gândesc, un şut în fund poate însemna şi un pas înainte... iar din această perspectivă, pot spune că jumatate a fost între picioare...
Spun aşa pentru că pasul înainte poate însemna că am învăţat să fiu şi eu mai sceptic, mai atent şi mai puţin încrezător... în bine...
Până la urmă, am şi o consolare, şi o concluzie... cheia spre un absolut, spre împlinire, cred că nu poate fi atinsă decât prin sine şi decât prin stiinţă sau credinţă, iar consolarea e că ... am încercat, zic eu, destul, aşa cum visam să iasă...

2010-07-23T21:49:00.002+03:00

Gara de Nord a Bucureștiului este o cladire cu un aspect exterior interesant. Chiar dacă nu pare să fi fost renovată prea curând, nici nu dă impresia de paragina sau dezastru.
Odată intrat în incinta ei, totul se schimba, e o alta lume... E plin de țigani, ologi, cerșetori, oameni dubioși, câțiva gardieni cu aspect de escroci și angajați CFR cu hainele murdare. Mai sunt și călătorii, niște intruși încăpățânați și inadaptați, veniți parcă undeva unde nu au ce căuta.
Magazinele au prețuri de stațiune în sezon, casele de bilete vechi, murdare și îmbâcsite anticipeaza o călătorie plăcută...
Ceea ce mi se pare paradoxal este faptul că mii de oameni tranzitează în fiecare zi această cloacă, unii dintre ei fiind chiar civilizati, iar locul ramane intact. E ca și cum ai vedea mai multe lumi intersectandu-se, fără a interfera în nicio privință.
Una din porțile de acces în oraș, o etichetă, o carte de vizită, este lăsată să arate ca un coșmar. Ne caracterizează. E ceva de care nu vom scăpa atât timp cât suntem așa...

2010-06-25T21:11:00.003+03:00

You don't know Jack... un film de anul acesta care pune o problemă foarte interesantă. Am mai scris eu cândva despre un dirijor din Marea Britanie, care a mers, împreuna cu soția sa, în Elveția, unde este legal ajutorul la sinucidere, pentru a-și pune capăt zilelor. În Marea Britanie e ilegal, deci acolo s-a deschis un dosar de omucidere.
În film nici macar nu se pune problema în acest fel, condiția de a recurge la o asemenea masură fiind suferința unei boli incurabile.
Ideea principală este aceea de a accepta sau nu existența unui serviciu prin care pacientul este ajutat să se sinucidă. O persoană grav bolnavă, care a ajuns într-o stare deplorabilă, inumană, ar trebui sau nu să se poată sinucide?
Raspunsul este împarțit în abordări legislative, religioase, conservatoare și libertine.
Ceea ce mi se pare mai interesant este că respondenții și cei care decid sunt într-o profundă necunoștință de cauză, nu ca eu n-as fi. Cred că, până la urmă, acesta este motivul pentru care ar trebui sa fie legală această opțiune...
Mi-a plăcut foarte mult cum Jack le-a subliniat importanța deciziei, introducând ipoteza în care unul din copii, nepoții, sau pur și simplu apropiații lor, ar avea nevoie de așa ceva, moment în care răspunderea acestei decizii, le-ar putea provoca regrete.

2010-06-15T23:18:00.003+03:00

Într-un ceasornic poţi observa dragostea cu care a fost conceput şi creat, dar el, ceasornic fiind, nu îţi va putea transmite dragostea lui niciodată, chiar dacă ar avea-o. Şi asta pentru că e prea ceasornic, prea obişnuit să ticăie împotriva oricărei cadenţe...

Clapton a cântat precum un ceasornic, dar a transmis enorm de mult sentiment. Muzica lui abundă, aproape în totalitate, de iubire, de sentiment. Această comunicare "subliminală" este substitutivă celei formale. Până să mi se comunice, nici nu remarcasem că nu şi-a luat rămas bun. Poate că am simţit că a rămas cu mine, măcar o parte... şi dacă a rămas cu mine, nu avea nevoie de rămas bun...

2010-05-19T08:15:00.001+03:00

Cred ca încep din ce în ce mai mult să pierd sensul lucrurilor... E o scară a valorilor multi dimensională, cu unităţi de măsură neproporţionale...
E o lupta aprigă pe nimic, iar victimele se mutilează cu propria indiferenţă...
Am ales, nu ştiu când, poate cu mult înainte să realizez, dar am decis că drumul meu este pe alte căi. Cu toată ispita nălucii, la egal voi fi doar eu, cu mainile goale...

2010-05-02T17:57:00.002+03:00

Atitudinea este cea care conturează acţiunile şi reacţiile noastre. Sunt multe modalităţi de interpreta ceva anume şi tot atâtea atitudini prin care se poate sugera sau din care se poate deduce o cale de interpretare. Aceeaşi faptă comisă de persoane care au atitudini diferite, poate avea rezultate opuse şi poate fi interpretată variat.

În relaţiile umane, faptele influenţează prin categorie iar atitudinea influenţează prin impresie, având variabile de o fineţe incredibilă. Tocmai de aceea s-a ajuns la ideea de bun simţ, cu toate că englezescul common sense mi se pare mai bun.

Cel mai uşor este să reacţionăm şi să judecăm o atitudine, de cele mai multe ori exploatând sensul care ne poate deranja, fără a încerca să înţelegem şi să includem faptul că pot exista diferenţe de limbaj şi că există un fel de înâmplare...

2010-05-02T16:32:00.005+03:00

2010-04-24T09:51:00.002+03:00

Din câte ştiu, nu există ceva gen un sac de box pentru cuvinte... Ar fi foarte util pentru cei care folosesc alte lucruri sau persoane pentru acest scop...
Îmi vine în minte scena aceea din Take, Ianke şi Cadâr, în care, referitor la răposata nevastă, Ianke spune că era în stare să îi dea cu parul în cap şi apoi, tot ea, să se supere că a stat în calea parului...

2010-04-17T11:05:00.005+03:00

De SRV am auzit prin liceu. Mi-a dat A. un DVD cu el live la El Mocambo. L-am ascultat atunci, dar mi-a fost destul de greu sa îl înţeleg... mă plictiseam destul de repede la solouri... probabil că încă nu eram suficient de copt pentru a "pricepe" bluesul...

În acest concert SRV dedică melodia unui prieten care nu mai este şi nu mai era nici atunci, în viaţă. Acelaşi prieten care i-a şi modificat chitara din mâini...

Mă uit pe YouTube şi văd multe comentarii de genul SRV e doar un fan prost al lui Hendrix, sau Hendrix e mai bun, sau SRV e mai bun, sau că mai bine era Clapton în elicoperul acela... Eu nu înţeleg cum pot fi atât de idioţi cei care asculta acest gen de muzică... Nu văd utilitatea acestor comparaţii cum nu văd motivul pentru care trebuie să pui comentarii jignitoare la ceva ce, în mod evident, nu ţine decât de gusturi. Există această nevoie penibilă şi josnică a unei competiţii, de parcă mai are rost să spună un idiot care e mai bun dintre două genii, bazându-se pe subiectivitatea lui temebelă. E normal să ai o părere, dar de aici până la a insulta public nişte artişti morţi ...

Mă gândesc... de câte ori o fi călătorit SRV cu elicopterul... şi de câte ori au călătorit Hitler, Stalin, Ceauşescu... De ce oare trebuia să aibă tocmai SRV accident şi nu are, spre exemplu, Căşunaru...

2010-04-05T20:26:00.000+03:00

Stau de vorbă cu un prieten efemer... e chiar un prieten de soi.... cu sânge albastru... Poate de aceea mă aştept să îmi răspundă mai inspirat la anumite întrebări, ar trebui să fie mai înţelept, mai experimentat... la anii lui....
Încep totuşi, să realizez că nici el nu ştie prea multe... cu toată cultura lui, cu perspectiva cuprinzătoare şi cu puterea sa copleşitoare, este mai confuz, mai trist şi mai inofensiv...

Îl invidiez... îl invidiez pentru că teama de a pierde o poziţie, o carieră, un renume, este mult mai suportabilă decât teama de a nu mai avea decât perspectiva unei poziţii, a unei cariere sau a unui renume, fie el şi neplăcut...

2010-03-23T08:29:00.003+02:00

Aş vrea să ştiu cât de mult îi trebuie unui om pentru a se înstrăina. Pentru a se izola într-o mantie a propriei sale personalităţi, ferită de intervenţiile exterioare prin parfumul greu al singurătăţii şi gheaţa oricărei priviri...
Oare cum ar fi viaţa suportabilă în lipsa unui ecou... doar cu banal, cotidian şi afecţiunea propriilor gânduri...
Sunt laşi cei care merg pe acest drum, sau laşitatea e a celor care se amăgesc pentru a nu fi singuri... Până la urmă, ce mai e laşitatea, dacă nu e nimic altceva... la ce bun să te gândeşti cum mai e fiecare, în nefericirea lui...

2010-03-13T17:59:00.000+02:00

"Este păcatele mele pe care le trag" - Gheorghe Dinică, "După-amiaza unui torţionar".

Toată treaba e că am cam tot plătit aşa... păcate, poate mai multe decât am făcut, poate mai multe decât am gândit... şi mă întreb dacă păcatele acestea nu s-or plăti şi în avans... că tare bine mi-ar prinde....
E o balanţă şi aici, iar noi, oamenii, suntem cel mai puţin în măsură să percepem cantităţi. Nu vom şti niciodată ce e prea mult sau prea puţin, ce e prea rău sau prea bun... Suntem prea schimbători şi prea subiectivi pentru astfel de revelaţii...

2010-03-01T09:36:00.002+02:00

Mi se pare foarte curioasă schimbarea de perspectivă intre seară şi dimineaţă.
Cuvintele, gândurile, întâmplarile, sunetele, culorile, au o vibraţie, o rezonanţă, un fond, chiar şi o forma, de o diferenţa palpabilă, dacă nu iritantă, între seară şi dimineaţă.
Şi aici problema nu e în sinea acestui fapt, pe care îl pot lua pur şi simplu ca atare, ci în influenţa acestuia în comportamentul pe care l-am avut.

2010-02-20T16:18:00.000+02:00

Nu ştiu de ce, dar simt că am ajuns la punctul în care cuvintele sunt inutile, incapabile să ţină pasul. E foarte ciudat să mi se întâmple aşa ceva, eram destul de apropiat de ele, ne înţelegeam bine, ne completam bine. Acum le simt ca pe nişte greutăţi, ce-mi taie din elan.

E ciudat ca n-am ajuns singur aici, dacă nici propriile mele cuvinte nu m-au putut acompania....

2010-02-02T18:06:00.006+02:00

Mă întreb cum ar arăta melodia aceasta pictată, cum ar suna şoptită sau ce gust ar avea gătită...

Dacă am fi literele unui alfabet... oare cum s-ar scrie...?

2010-01-27T16:24:00.000+02:00

"I-am iertat pe nazisti în 1995 şi a fost ca o a doua eliberare. Am fost eliberată de militari în 1945 şi am fost eliberată din nou când i-am iertat pe nazişti." Eva Mozes

Am găsit acest articol şi m-a impresionat. Desigur, am mai auzit şi de alţii, în frunte cu Elie Wiesel. Sunt de admirat pentru acastă atitudine. Poate ar trebui să o preluăm şi noi în încercarea de a ieşi de sub comunism. Păcat că nu suntem atât de puternici şi deschişi ca şi genă. Ideea e că suferinţa prin care treci trebuie să te înalţe, să te facă mai înţelept. Pe noi ne-a făcut mai tembeli.
Am mai postat eu şi despre Ţuţea. Că si el tot atitudinea aceasta o cam are.

"Opusul dragostei nu este ura, este indiferenţa. Opusul frumuseţii nu este urâţenia, este indiferenţa. Opusul de credinţei nu este erezia, este indiferenţa. Şi opusul vietii nu este moartea, ci indiferenţa între viaţă şi moarte." Elie Wiesel

2010-01-26T15:05:00.001+02:00

Uneori nu vedem pădurea de copaci şi asta nu ne afectează doar pe noi, pentru că dacă nu ar exista această interdependenţă, am putea dormi liniştiţi în viaţa noastră prorpie şi personală, ferită de intervenţii externe.

Când eram mic, atunci când mama mă întreba, spre exemplu, dacă am facut ceva ce ar fi trebuit să fac şi îi spuneam că nu, începea să îmi explice că am greşit. Şi pentru că voiam să evit aceste mustrări, m-am obişnuit să îi spun ceea ce voia să audă. Şi m-am obişnuit atât de bine, încât azi îi răspund, fără să evit sau să mă gândesc, la întrebări mărunte, în aceeaşi manieră.
Iată cum eu am reuşit prin a încerca să evit ceva de moment, să ajung la a nu putea să fiu sincer, iar ea, încercând să mă facă să înţeleg anumite lucruri, care ţin de binele meu, a obţinut din ce în ce mai multe răspunsuri telegrafice şi irelevante.

Şi nu mă gândesc la vreo vină a cuiva, dar mă gândesc la ceea ce am pierdut prin a răspunde cu "Bine!" la întrebarea "Ce ai făcut la şcoală?", atunci când răspunsul real era altul. Acesta este doar un exemplu. Aş avea multe altele, din propria experienţă sau din cele auzite, iar consecinţele sunt triste în fiecare caz.

Nu ne putem comporta exemplar, mai ales atunci când miza e mare, dar ne putem rezerva, de cele mai multe ori, un răgaz de gândire... Şi încercând, putem găsi înţelepciunea de a vedea încet-încet pădurea...

2010-01-20T17:47:00.003+02:00

Am cam neglijat blogul în ultimul timp. Din moment ce era unul din locurile mele de oftat, e lesne de intuit că nu am mai oftat, că gândurile şi cuvintele mele şi-au găsit ecoul dorit. Am început să construiesc ceea ce întotdeauna am adorat să construiesc, ceea ce am considerat mereu că ar trebui şi merită să fac în viaţă, ceea ce are sens. E normal să nu mă mai gândesc la altceva în afara de a construi, e normal să nu mai am răgazul de a-mi aduna aici nişte cuvinte. Acestea sunt nişte momente ale căror savoare nu poate fi explicată, sunt clipe în a căror consistenţă nu poate pătrunde nici gândul şi nici înţelegerea. Sunt precum inspiraţia de a crea, impulsul care nu poate fi nici oprit şi nici provocat.

E o miză prea mare când ştiu cum se dărâmă, iar temelia este cheia, este ceva ce nu poate fi schimbat, ce nu poate fi reparat sau îmbunătăţit ulterior.

2010-01-12T03:09:00.000+02:00

Vârtej de minuni şi venin,

Pastilǎ cu gust de coroanǎ,

Portret ce miroase-a destin,

Ţarǎ care n-are vamǎ.

La mulţi ani!

2009-12-31T20:12:00.001+02:00

Mai e puţin şi vom trece în 2010. Nu e ceva ce pot spune că simt, sau că îmi transmite vreo stare anume, alta decât cea obişnuită. E ca o formalitate. Am fost întrebat, acum câteva seri, ce îmi doresc de la noul an şi mi-am dat seama că nu prea ştiu ce să răspund. Adică una e ceea ce vreau de la noul an şi alta e ce îmi doresc, iar ceea ce îmi stă în gând, nu ştiu dacă e de vrut sau dorit. Pot spune că vreau să îmi iau licenţa, dar nu pot spune că vreau să lucrez la Google, pot doar să îmi doresc.

Să aveţi un an cu împliniri şi bună dispoziţie!

2009-12-25T12:23:00.000+02:00

Crăciun fericit!

Să aveți zâmbetul pe buze și inima deschisă!

2009-12-23T23:09:00.000+02:00

În această seară aş fi vrut să îi văd aşa cum obişnuiam. Ne adunam mai mulţi şi mergeam ca în pelerinaj. Îi luam rând pe rând, casele lor neschimbate, ei la fel ca de obicei, cu zâmbetul şi braţele deschise. Imi pare enorm de rău că nu îi pot vedea, că nu pot vorbi cu ei, că nu îi pot privi cu toată recunoştinţa ce le-o port. Ştiu că ei simt şi apreciază. Mă regăsesc în ei, în gandurile lor, în sfaturile pe care ni le-au dat, în fiecare câte puţin. Am fost norocos... mi-au oferit ce au avut mai bun.

Şi acum, când mă gândesc, parcă simt emoţia de a-i privi în ochi, de a încerca să îmi dau seama dacă sunt cel pe care ei l-au văzut atunci, daca sunt cel pentru care au muncit... dacă încrederea pe care le-am câştigat-o, atât cât am putut, mai este acolo, dacă a crescut sau a scăzut.

Aş vrea să ştie că puştiul acela îi poartă în fiecare pas, în fiecare izbândă, fredonându-le rapsodia...

2009-12-17T00:34:00.004+02:00

Mă simt lipsit de sclipire. Întotdeauna mi-am dorit să fiu mai eu, să mă descopăr şi să mă laud cu ce am descoperit. Acum, însă, toate acestea îmi sunt imposibile. Încerc să mă cotrobăi de vreo scamă aurită, colorată, dar totul s-a cristalizat într-o singură expresie, care mă plasează într-o postură de banalitate, pentru orice sau oricine nu ţine de mine.

Am întâlnit într-un filmuleţ de pe YouTube o strofă a lui Spiridon Popescu "Fereşte-te să cazi din tine-/ E înălţimea de la care/ Cel ce alunecă, iubito,/ Aproape totdeauna moare.". Ceea ce înţeleg eu e că această cădere este în sine, dintr-un Eu în altul... iar Eul părăsit, moare... . Desigur că această cădere poate fi şi o cădere în mai bine.

Sunt aşa aproape... un pas ...

2009-12-11T23:31:00.002+02:00

Sunt chiar aici! Te citesc!

2009-12-04T22:03:00.004+02:00

Ştiu că sunt mult prea atent la mecanism, pentru mine nici nu are sens dacă nu e ceva deosebit, important, remarcabil în compoziţie. Ar trebui să mă intereseze rezultatul, de fapt nu să mă intereseze, ci să conteze cel mai mult. Până la urmă lumea apreciază vorba aceea cu "Scopul scuză mijloacele" ... o şi aplică. Partea amuzantă e că pontul ţine cât ne scuză mijloacele... pentru că în momentul în care ar contraveni unui folos ... ar deveni brusc imoral ... mi se pare şi logic ... e doar o idee menită să se autosusţină. Nu-i trebuie logică, îi trebuie aplicabilitate, ... şi are ...

Acum că suntem interesaţi de rezultat, acesta ar cam fi ... popa şi copârşeul ... deci nu merge, acum nu mai merge, de fapt ne interesează rezultatul, dar în acest caz, ne interesează şi procesul. Traieşti, mori, dar important e şi cum trăieşti. Cu alte cuvinte, o cam dai în bâlbâială dacă e să ţii una şi bună. Atunci merge să luăm din toate câte puţin, "Tutti frutti" cum cânta Adiţă în filmul acela ... Gadjo Dilo. Exact, Adiţă cu un acordeon în "mânuţele lui mici", cânta cât îl ţineau plămânii, acum ar fi cam ruşinos pentru "statutul" lui, dar atunci era scuzat de scop... Încâlcită treabă, unde mai pui că nici măcar nu vreau să o lămuresc...

Tocmai de aceea nu te-am avut ca şi scop, pentru că mă speriau mijloacele, pentru că ai fi fost printre ele... Nu ai fi observat, cum nu ai observat nici acum...

Sunt mult prea rău cu mine...

2009-11-24T17:33:00.000+02:00

Nu tristeţea care m-a coplşit îmi provoacă această stare bolnăvicioasă, ci faptul că mă simt neputincios. Simt că nu pot face nimic important, care să conteze... Sunt legat de propria-mi pasiune, focul ce mă arde, mă şi ţine în loc...

Degeaba mă văd, mă doresc alături de ea, dacă toate se sparg în primul pas, în prima conştientizare a realităţii...

Şi uite aşa se adună în mine cărbuni care abia aşteaptă să ardă, să lase loc unei noi generaţii... unei noi ere... Se adună acolo, se aprind repede şi sunt stinşi la fel, fără nicio şansă pentru mine, cel care ingheaţă şi tremură...

2009-11-21T02:36:00.003+02:00

Simt că îmi retrăiesc adolescenţa... şi nu cu mintea naiva şi firava de atunci, ci cu neputinţa dintre ceea ce simt şi ceea ce inţeleg...
Pana la urma, nici eu nu stiu daca intre deznadejde, deziluzie si frumuseţea de a cunoaste, de a constata ca dupa ceva timp nu i-ai perceput altceva decât ochii si chipul... mai poate fi o continuare...
Parcă totul se sparge în bariera spaţiului, pe care gândul a depaşit-o în zbor şi simţul o cere drept scânteie...
Vreau, când te văd, să te cuprind în braţe...

2009-11-14T00:59:00.004+02:00

Aș vrea să îi fixez privirea o noapte întreagă. Să urmăresc tot șirul întrebărilor și al răspunsurilor, să mă leg de ea, ca de mine.

Mă întreb ce i-aș putea oferi, să îi placă, din firea mea obosită, din viața mea însetată de sens. La ce i-ar folosi zâmbetul meu, trupul meu, cuvintele mele rostite și mai ales cele nerostite, gândul meu si cugetul meu, sufletul ce-mi animă pasiunea?

Cum să își croiască ea drum printre ele și mai ales unde să se stabilească. Desigur, ar putea, îmi pare că i-ar fi chiar ușor, dar niciodata nu poți cunoaște frumusețea unui loc dacă nu dorești, dacă nu ești dispus, dacă nu te atrage.

E o nerozie, e o nerozie sa cred, dar e așa bine când simt... Zilele mi se colorează cu soare și singurătatea cu imagini...

2009-11-10T10:13:00.001+02:00

Îmi place, o simt în mine... o divinizez! E ca o întâmplare, e ca o aşteptare, e ca o amintire. O vreau, o simt, o cer, o sper!
Sunt prea multe cuvinte, prea multe pentru sufletul meu tacut, pentru inima mea slaba... Cedez. Nu e bine, dar nu mai pot lupta cu firea, cu nemernicia ei.

2009-11-07T09:45:00.006+02:00

Am văzut în metrou nişte ochi ameţitori. O privire mare şi neagră... nişte ochi precum infinitul nopţii. Nu mă puteam abţine, îi priveam şi îngheţam. Era un adevăr în ei, o certitudine, era întreaga lume ca o imagine panoramică, timpul cu lipsa lui de regrete şi îndurare, neiertătoarea cruditate a firii.
Am simţit atunci că dacă m-aş îndragosti, dacă aş iubi astfel de ochi, m-aş pierde, mi-aş vinde sufletul ca pe un nimic... e prea bine spus "ochii şi sprâncenele, astea fac dragostile".
Îl ascultam pe Lord, cu tipa aceea minata la voce, simţeam că levitez. Era o combinaţie genială, un echilibru. Atunci i-am revazut, am simţit acea privire. În caldura copleşitoare a acelei muzici m-am lovit de universul ochilor aceia trecători. Din acel moment concertul a fost pentru mine un vis. Eram în transă, muzica se spărgea în mii de bucăţi care mi se înfigeau în conştient, dezmembrându-l.
Cred ca acel concert a fost pentru sufletul meu. A fost ca şi cum l-ar fi pregătit pentru mine... a fost una din puţinele seri în care m-am simţit confortabil în singurătatea mea.

2009-10-31T12:41:00.003+02:00

N-ar fi niciun regret pentru șansa ca nu ți-a fost oferită, dacă nu ar fi sentimentul unei posibile reușite. Lipsa ințelegerii transforma orice decizie, orice fapt, într-un mister care doare. Să nu înțeleg ceva ce mi se înâmplă e parcă tristețea cea mai mare, deoarece sunt niște sentimente, niște senzații care rămân suspendate undeva, își pierd orice conexiune, își pierd orice credință.

Rațiunea este cea care poate ține sufletul ca într-un ghips, îl poate susține, să nu se deformeze, să nu se macine. De aceea, unde nu există sau unde nu se poate aplica rațiunea, sufletul devine haotic, emoțiile devin năucitoare.

A fost ușor să greșesc... și îmi e greu să mă iert.

Cât despre a recupera...

2009-10-21T17:49:00.002+03:00

Mi se pare foarte ciudat ca acum, la vârsta aceasta, când mă cred şi simt mai matur, mai stăpân pe mine, să am senzaţiile şi emoţiile din liceu. Dacă stau bine să mă gândesc, parcă atunci îmi erau mai familiare, ştiam să le fac faţă. Acum sunt agitat, impusiv, nerăbdător... şi nu e bine!

Cred că maturizarea e un fel de a deveni mai apt pentru chestiile dure, pentru greutăţi şi mai incapabil de ceva frumos. Exact cum spune Vlahuţă "Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde, Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde, Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă, Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă, În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală, Sub imensa şi eterna armonie generală?..."

Pentru a zbura, îmi trebuie aripi şi dacă nu am, mi le voi creşte...

2009-10-11T18:22:00.003+03:00

O vioară cu un pian sunt o combinație minunată, iar ideea de a proiecta niște poze de tablouri în fundal e ... cireașa de pe tort. Frumusețea aceasta s-a întâmplat la MNAR, iar interpreții au fost Alexandru Tomescu ( vioară ) si Horia Mihail ( pian ).

Toate bune și frumoase, mi-am facut rezervare pe net, căci intrarea era liberă în limta locurilor disponibile, am ajuns, am intrat, am primit un bilețel cu rândul, locul și am mers în sală. Pe locul meu era un domn. I-am explicat că am primit locul la intrare și l-am rugat să îmi dovedească faptul că era o greșeală, cum menționa că se înâmplase. Atunci mi-a spus că dâsul e din partea organizatorilor și că doamna director, care era pe rândul din față, îmi poate confirma. Într-un final, s-a mutat în altă parte și mi-a ”cedat” locul meu. Chiar dacă jumătate de concert am avut un gust amar, care și acum a revenit, țin să le multumesc organizatorilor pentru concert și minimul de bun simț. Aș dori să îmi cer și scuze pentru că nu am avut înțelepciunea de a ceda primul.

E a doua oară când mi se înâmplă să observ, într-un cadru în care lumea ar trebui să fie oarecum selectată și selectă, o lipsa de respect, de ”prințip”. Prima oară a fost concertul Filarmonicii din Beijing, unde, la cocteilul oferit de ambasadorul Chinei după reprezentație, se îmbulzise lumea ca deținuții de la Auschwitz la rația zilnică. Flori călcate în picioare, mâncare pe jos...

Îmi pare rău, dar... nu mă voi descuraja, nu îmi voi pierde încrederea...

2009-09-29T22:42:00.008+03:00

Încă o melodie minunată pe care o descopăr tocmai acum. Am avut în ultimul timp norocul de a găsi piese mănuşă sufletului meu.

Ieri am avut ocazia să conduc cea mai tare maşină în care am mers pana acum. M-am dat un pic prin oraş cu un Hummer H3. Circumstanţele au fost din cele mai nebănuite. Ceea ce m-a uimit nu a fost neapărat maşinăria, căci mă aşteptam, dar sentimentul e unul foarte ciudat. E interesant să te urci la volan şi să simţi cum se mişcă tancul angrenat de un motor fioros. În acest moment îi înţelegi pe cei care dau banii pe aşa ceva. Problema intervine însă, când ajungi la stop şi în dreapta e un autobuz cu oameni ( :)) ), plin de oameni care se uită şi probabil se întraba de unde a avut bani puţoiul ăsta de o aşa maşină, la ce şaormerie lucrează mocofanul?
Şi acum mă întreb de unde au posesorii tăria de a înfrunta zilnic aceste priviri, sau poate nici nu le observă... Poate că şi eu, dacă aş fi posesor, le-aş aborda la fel...

2009-09-21T18:21:00.004+03:00

Mă fascinează oamenii aceştia, cu viaţa lor înaripată. Dăruirea lor nemărginită. Mie îmi e mult prea greu sa mă dăruiesc unei singure persoane, nu mă pot deschide în faţa mamei mele şi ei se deschid în faţa tuturor.
S-ar putea spune că e un joc, un fel de prefăcătorie, dar până la urmă este tot a noastră. A mea.

Am reuşit şi eu uneori să fiu sincer, să arăt ceea ce sunt, ceea ce am, ceea ce vreau, dar momentele acestea m-au costat mult, pentru că dinspre mine au venit precum nişte păcate, făra gloria sau autenticitatea rolului.

Nu ceea ce sunt sau pot îmi aşterne calea spre ceilalţi, ci imaginea mea din ochii lor, iar acest lucru mă va bântui mereu, ca o stafie a slăbiciunii sufletului de om. Sunt ceea ce ei îmi permit să fiu pentru ei...

2009-09-20T23:31:00.000+03:00

Uneori ma gandesc daca nu cumva privim amandoi aceeasi stea. Sau cine stie, ascultam aceeasi piesa. Poate ca ne gandim amandoi la acelasi lucru, rememoram aceeasi amintire. Poate de aceea sunt momente in care simt un fior, o transa, un potop de sentimente care imi invadeaza constientul ca niste alice.

Si daca...

2009-09-11T22:28:00.003+03:00

Uneori nu stiu ce sa aleg intre realitatea aparenta, ganduri, imaginatie sau vis. Si nu mi-ar placea acum o interpretare la modul "ai nevoie de un control", nu. Pur si simplu, lucrurile acestea au momente in care nu trebuie amestecate, sau nu are sens sa fie amestecate. Aici este problema, momentul, clipa, nu e usor de realizat, nu vine de la sine, uneori e nevoie de niste efort.

Deseori ma acuz de tristete, lipsa de viata si am dreptate. E o placere masochista in a ma lasa purtat de val, sigur ca e si o comoditate, pot spune ca e si o boala, o epidemie. Lucrurile sunt cu atat mai usor transmisibile cu cat sunt mai daunatoare. E un plagiat ideea cu epidemia, dar pot spune ca o aveam in minte de ceva timp, inainte sa aflu ca a fost scrisa de ceva ani.

Timpul vindeca si tot el stie sa consume fiecare picatura din esenta durerii. E oarecum simpla regula, eu o complic. Pot zambi cei ce se cred mai intangibili, le dau voie, din mila. Eu nu zambesc, eu ma uit la ceas si numar picaturile. Oricum as face, e la fel...

Ma indrept spre o concluzie de care imi e frica, de aceea o desconsider, ii spun ca e pripita, dar ea se contureaza acolo si nu vrea sa dispara. Incep sa cred ca singura persoana cu care ma voi putea intelege voi fi eu, intr-o singuratate aparenta sau nu, avand o iluzie ce poate lua multe forme. Ar fi groaznic. Nu vreu iluzia mea lustruita si imaculata cu nume de vreun zeu, ar fi o minciuna si o ipocrizie. Vreau sa vad ceva, sa cred ceva in lumea aceasta, in tot ceea ce ma inconjoara. Acestaar putea fi acel adevar, aceasta este credinta.

Pentru frumusetea din a fi...

2009-09-08T23:26:00.002+03:00

2009-09-07T19:57:00.002+03:00

Un peron lung si gol in asteptarea unui tren care il va goli de goliciune. Nu stiu de ce au pus ei aceasta muzica... sunt melodii de ploaie, de dans si dragoste, ritmuri pe care ea poate zambi in timp ce ii soptesti despre gandurile de ieri, sunt acordurile pe care frumusetea ei toata ar desena un vazduh la capatul privirilor tale.
Felinare? La ce bun? Nu e destula inserarea sa stim ca se lasa intunericul? Acum ne revarsam peste umbre ca peste un trecut ars, carbonizat, inert.
Ploua prin acoperis, sunt picaturi fine si marunte, iar tu nu vei incerca sa ma aduni din farame, cu toate ca, mai mult singur m-as inchega daca ai incerca.
E drept ca astept prea mult de la rasaritul de maine. Stau cu mainile in buzunarele rupte si numar fiecare adiere ce-mi trece pe sub narile pretentioase.
Ce-ar fi sa-ntreb, sa cer si sa rapesc? Ar fi, dar n-as fi eu, eu cu orgoliul meu, mandria mea si aroganta impertinenta...
Si maine va rasari soarele...

2009-09-02T23:12:00.002+03:00

REPETABILA POVARA...

Nu e funny...imi pare rau...

2009-09-02T22:48:00.003+03:00

2009-08-30T10:44:00.000+03:00

La Obor, in pasaj, era tipul care canta la chitara, de obicei la Universitate si Victoriei. Canta Esarfa in dar. Am simtit-o ca pe o enorma tristete, ca pe o durere surda. Si nu pentru starea aceasta imi fac probleme, ci pentru ca nu pot schimba ceva.

Uneori ma gandesc la ceea ce am si imi e bine, dar esarfa aceea mi-a lasat pe gat, pe umeri, un parfum si o atingere inexplicabil de adanca.

Ar fi fost deosebit daca toti cei care au vazut concertul Madonnei ar fi inteles macar o idee din acel spectacol: "Tic, tac, tic, tac...", el va decide mereu!

2009-08-22T14:11:00.000+03:00

Aceleasi peisaje ca si pana acum! O totala absenta a interesului si a responsabilitatii, dar o foame enorma de bani.
Intr-un fel, e si frumos aici. Automatizati de nevoia de a se conforma, dar liberi spre orice, oamenii isi confirma natura. Relaxarea se transforma in pregatirea povestilor pentru colegii de serviciu. Cum sa asculti valurile, sa mangai nisipul, cand trebuie sa vezi ce se intampla in jur: vestimentatie, barfa, interese... Si nu, nu cred ca te poti relaxa incercand sa vezi cat de in ton esti.
O mare lipsa de sinceritate!

coada la shaorma

2009-08-19T20:40:00.001+03:00

E un apus minunat. Soarele pateaza norii desi in nuante cald sonore. Tantarii sunt agresivi si iuti, lasa o durere ascutita. Bikerii din parc merg pe o roata si injura cand nu le iese. Copii sunt zgomotos revoltati cand li se anunta plecarea spre casa. Florile, tufisurile si buruienile crescute aiurea sunt prafuite si plictisite de spiritul absent.
Ea ne va salva!

2009-08-12T23:38:00.003+03:00

Mai stiu cuvinte pe de rost
Si din taciuni mai este foc,
A mai ramas niste noroc
Si toate-asa cum or fi fost.

Si mai primesc din cand in cand
Scrisori si poze in color,
Ma vad cu toti la semafor,
Parada si gunoi trecand.

Incet, e-o soapta de culori,
Nu poti uita acest refren,
E prea serios si e peren,
Si suntem toti toreadori.

Ma vede mama uneori
Si-as vrea sa stie ca sunt eu,
Asa..., un soi de semizeu,
Acelasi vis de-a prinde nori.

Avem in fata un pluton,
Facut din noi si pentru noi,
Murim pe capete si goi,
Este o gara si-un peron.

2009-08-07T00:47:00.001+03:00

Ma gandesc la tot ceea ce fac si ma intreb daca reprezinta ceea ce imi doresc. Oare nu m-am lasat purtat pana aici? Am pornit catre un orizont care si-a schimbat culorile.

Am fost foarte trist atunci cand mi-a spus ca sunt altfel decat ma credea, ca paream o persoana calculata, stapana pe sine. Nu realitatea ma deprima, ci tot trecutul, toate esecurile si tristetile ce-mi urmaresc pasii. Aceeasi poveste a visului cladit pe noroi...

2009-08-04T12:56:00.002+03:00

I got the call today, I didn't wanna hear
But I knew that it would come
An old true friend of ours was talkin' on the phone
She said you found someone
And I thought of all the bad luck,
And the struggles we went through
And how I lost me and you lost you
What are these voices outside love's open door
Make us throw off our contentment
And beg for something more?

I'm learning to live without you now
But I miss you sometimes
The more I know, the less I understand
All the things I thought I knew, I'm learning again
I've been tryin' to get down to the Heart of the Matter
But my will gets weak
And my thoughts seem to scatter
But I think it's about forgiveness
Forgiveness
Even if, even if you don't love me anymore

These times are so uncertain
There's a yearning undefined
...People filled with rage
We all need a little tenderness
How can love survive in such a graceless age
The trust and self-assurance that can lead to happiness
They're the very things we kill, I guess
Pride and competition cannot fill these empty arms
And the work I put between us,
Doesn't keep me warm

I'm learning to live without you now
But I miss you, Baby
The more I know, the less I understand
All the things I thought I figured out, I have to learn again
I've been tryin' to get down to the Heart of the Matter
But everything changes
And my friends seem to scatter
But I think it's about forgiveness
Forgiveness
Even if, even if you don't love me anymore

There are people in your life who've come and gone
They let you down and hurt your pride
Better put it all behind you; life goes on
You keep carrin' that anger, it'll eat you inside

I've been tryin' to get down to the Heart of the Matter
But my will gets weak
And my thoughts seem to scatter
But I think it's about forgiveness
Forgiveness
Even if, even if you don't love me anymore

I've been tryin' to get down to the Heart of the Matter
Because the flesh will get weak
And the ashes will scatter
So I'm thinkin' about forgiveness
Forgiveness
Even if, even if you don't love me anymore

2009-08-02T12:43:00.003+03:00

Simt ca vreau sa scriu ceva despre toata frumusetea pe care ea mi-o injecteaza in suflet si despre tot ceea ce viata m-a invatat de curand.
Nu pot! Cuvintele nu se imbina, nu isi pot lega sensurile. Le voi mai lasa la macerat...

2009-07-30T08:43:00.003+03:00

Spent my days with a woman unkind
Smoked my stuff and drank all my wine
Made up my mind to make a new start
Goin' to California with an achin' in my heart
Someone told me there's a girl out there
With love in her eyes and flowers in her hair.

Took my chances on a big jet plane
Never let them tell you that they're all are the same
Oh, the sea was red and the sky was grey
Wondered how tomorrow could ever follow today
The mountains and the canyons started to tremble and shake
Children of the sun begin to awake
Watch out!

Seems that the wrath of the Gods
Got a punch on the nose and it started to flow,
I think I might be sinkin'
Throw me a line, if I reach it in time
I'll meet you up there where the path
Runs straight and high.

To find a queen without a king
They say she plays guitar and cries and sings, la la la
Ride a white mare in the footsteps of dawn
Tryin' to find a woman who's never, never, never been born
Standin' on a hill in my mountain of dreams
Telling myself it's not as hard, hard, hard as it seems.

2009-07-25T11:59:00.000+03:00

E neplacut cand imi aduc aminte cuvinte, intamplari, fara sa imi aduc aminte de sentimente. De fapt aceasta e si durerea, in cautarea lor, in lipsa lor.
Dar acum, linistea... linistea de a rememora sentimente, de a le simti caldura, culoarea, parfumul...

2009-07-20T08:55:00.003+03:00

Stiu ca ma repet cu melodia aceasta, dar e o situatie diferita. Cum se numeste sa iti doresti ceva si sa ti se intample intr-un fel in care nici nu te asteptai? Eu cred ca e un zambet de sus...

2009-07-17T23:25:00.003+03:00

In seara aceasta, in 16, s-a urcat un nene, cu un acordeon. Era destul de trotilat, dar canta ca pentru suflet. A stat pana la Obor si cand a coborat se uita la calatori foarte vesel si spunea ca e mester, intr-un final a conchis: "Mesterul Manole!"

E o prezenta care ma tulbura. Ma face sa tremur, sa imi inghete respiratia. Imi tulbura gandurile si ratiunea.

Simt ca zbor si sper sa nu fiu un Icar, nu vrau sa ating nici infinitul si nici absolutul, vreau sa zbor in continuare...

2009-07-17T16:52:00.000+03:00

2009-07-16T00:13:00.001+03:00

2009-07-14T22:17:00.002+03:00

M-a impresionat chestia cu dirijorul care s-a sinucis impreuna cu nevasta-sa. Imi aduce aminte de melodia aceea a lui Elton, The One si mai ales de film ( What Dreams May Come). Intr-un fel ii inteleg, dar intru totul chiar nu pot. Trebuie sa se fi iubit foarte mult incat sa ia o astfel de decizie, eu nu prea sunt de acord cu sinuciderea, dar asta tine mai mult de educatie. Aveau si copii, dar n-au suportat ideea de a trai unul fara celalalt.

Mi-ar placea sa pot iubi atat de mult. De fapt, imi doresc...

2009-07-13T23:32:00.000+03:00

Jocul e frumos, dar dependenta ...
Si viata e un joc, se spune!

2009-07-11T19:33:00.003+03:00

Ploua. Strazile pe care ne purtam dragostea sunt ude si au o tristete in asteptare. Miroase a praf ud si a frunze. Bancile pe care impleteam vise, bancile pe care ni s-au asezat cuvintele, gandurile, sentimentele, sunt ude, ploaia le-a spalat, sunt ca un burete uscat, gata sa absoarba un ocean.

Ma intreb ce aud pomii, ce aude iarba, ce stie asfaltul din atatea perechi ce se perinda, ce se poate intelege din atata nestatornicie.

Ploua si mi-e frig.

2009-07-11T11:56:00.004+03:00

Am citit, pe un site de stiri, ca se vrea existenta unui cod deontologic pentru bloggeri, in ideea de a combate atacul la persoana, insultele, afirmatiile rasiste, homofobe sau sexiste. Ceea ce imi place foarte mult e ca nu am gasit nici in DEX (editie 98') si nici pe dexonline.ro explicatii pentru cuvintele "homofob" si "sexist". E placut sa ti se interzica ceva ce nu este definit.

In al doilea rand, nu inteleg de ce mi s-ar interzice sa scriu ceva din categoriile mentionate, pentru ca eu nu oblig pe nimeni sa imi viziteze blogul. Intra cine vrea, citeste cine vrea si cine stie. Mi se pare aiurea. Plus ca imi pot face un blog super anonim, cu adrese de mail anonime si pot scrie dintr-un internet-cafe. Atunci o sa faca ce? Pe cine o sa traga la raspundere?

Cam scartaie, se vede ca e o masura luata de niste oameni care se cam plictisesc si au nevoie de ceva la portofoliu... (si uite cum am facut un atac la persoana).