Eric zice că The sky is crying, iar metroul acesta știu că nu mă va duce acolo unde îmi doresc... Nu are cum...
Chitara lui sună ca o mângâiere, notele nu îndrăznesc să înțepe... sunt precum niște spasme ale amintirilor, regretelor și dorințelor neîmplinite... Heh... Parcă ar ști asta, Eric... O face dinadins...
E ca o melodie de Andrieș, bluzată stil englezesc și injectată interauricular de nemți... Faină combinație... Ori globalizare, ori îmi e mie prea greu să mă trezesc, și aberez...
Acum a trecut la Little Wing... A simțit el că mai era ceva de spus pe lângă preluarea lui Stevie... probabil că era nevoie de o traducere....
Mă simt aproape de limita dintre tot sau nimic...